M-am întors duminică de la Bucureşti unde am participat la conferinţa ”Înţelegerea şi aplicarea Noului Cod de Procedură Civilă”, organizată de INPPA la Hotel Marriott în perioada 12-13 aprilie 2013. Un eveniment de talia acestuia a avut parte de o organizare pe măsură graţie locaţiei şi, probabil, graţie cifrei de afaceri de aproximativ 150.000 de lei a evenimentului. Înainte de a trece la o prezentare eminamente superficială, subiectivă şi lapidară a celor ce s-au discutat şi mai ales a celor ce mi-au captat atenţia, nu pot să nu remarc şi să relev faptul că nivelul discuţiilor şi al unor afirmaţii chiar ale speakerilor au avut pe alocuri un pregnant caracter ajuridic. Cu titlu exemplificativ, unii dintre speakeri au pus semn de egalitate juridică între decizia care se dă în apel de către instanţa de judecată şi decizia pe care o dă CNSC-ul, s-a afirmat că în recursul prevăzut de art. 488 din NCPC se poate cere anularea sentinţei de fond pe motiv că instanţa care a dat-o nu a avut competenţă materială (în condiţiile neinvocării acesteia la fond), s-a afirmat că avocatul care e numit curator special în condiţiile art. 58 alin. 3 NCPC nu acţionează ca un avocat în proces, ci ca un reprezentant special, deci remuneraţia acestuia se va suporta de către cel ce are interes contrar celui în favoarea căruia se instituie curatela specială. Tot cu titlu exemplificativ, unii dintre auditori au pus probleme de un nivel ce mă feresc a-l caracteriza: dacă se va abroga Legea medierii în caz de insucces al acestei proceduri, inutilitatea art. 204 alin. 2 pct. 1 din NCPC (îndreptarea greşelilor materiale din cerere) deoarece graţie noii proceduri de corespondenţă nu are cum să scape tuturor participanţilor o eroare materială şi, în fine, speţe personale cu adresarea către speakeri: ”chiar acum am un dosar pe această temă, care credeţi că e soluţia, cum trebuie introdusă cererea?”. Să trecem la prezentarea superficială, în ordinea prelegerilor la care am asistat:

1. VIOREL MIHAI CIOBANU – Aspecte de noutate în materia căilor de atac de reformare

–          s-a renunţat la caracterul ”irevocabil” al hotărârii judecătoreşti şi a fost înlocuit cu ”definitiv” deoarece în legislaţia comunitară nu exista echivalent pentru ”irevocabil”;

–          recursul devine o cale de atac cu totul excepţională;

–          dacă părţile consimt expres, se poate încălca regula ”omisio medio” şi se poate face direct recurs (art. 459 alin. 2, Teza a II-a);

–          declinarea de competenţă nu poate fi atacată deloc;

–          când instanţa respinge cererea ca inadmisibilă ca nefiind de competenţa instanţelor de judecată (din România), singura cale de atac este cea a recursului (art. 132 alin. 4). S-a criticat pe bună dreptate soluţia unor instanţe care după desesizare au trimis cauza direct instanţelor arbitrale sau instanţelor comunitare;

–          se poate face contestaţie în anulare şi revizuire împotriva hotărârii de strămutare;

–          nu se poate ataca încheierea prin care se sesizează ÎCCJ pentru rezolvarea unei probleme de drept;

–          se poate ataca cu apel/recurs pe cale separată încheierea prin care s-a respins ca inadmisibilă cerere de intervenţie voluntară, de arătare a titularului dreptului etc;

–          nu se mai poate completa cererea de apel la prima zi de judecată a apelului;

–          instanţele care pronunţă hotărâri judecătoreşti sunt obligate să precizeze în cuprinsul acesteia şi instanţa ierarhic superioară la care se judecă cererea de apel/recurs;

–          răspunsul la întâmpinare nu se mai comunică intimatului;

–          dacă cererea de apel nu se motivează în termen, aceasta nu este anulată ci se judecă fondul cu probele aferente acestuia, cele deja administrate;

–          s-a introdus un nou motiv de recurs: încălcarea autorităţii de lucru judecat (art. 488 pct. 7);

–          în recurs, hotărârea nu va mai fi niciodată modificată, fostul art. 304¹ nu mai are echivalent în NCPC;

–          dacă hotărârea se casează în recurs, instanţa se pronunţă din oficiu şi asupra actelor de executare efectuate precum şi asupra măsurilor asigurătorii.

2. GABRIEL BOROI – Elemente de noutate în privinţa participanţilor la procesul civil

–          sfera incompatibilităţilor s-a lărgit considerabil;

–          nu se poate judeca cererea de revizuire/contestaţia în anulare de către judecătorul care a dat hotărârea supusă căii extraordinare de atac;

–          mediatorul care a asistat părţile la mediere nu poate participa ulterior la proces;

–          formularea cererii de recuzare nu suspendă decât pronunţarea hotărârii;

–          la judecarea cererii de recuzare pot fi ascultate şi părţile doar dacă judecătorul apreciază în acest sens;

–          hotărârea prin care se respinge cererea de recuzare trebuie ar trebui să fie comunicată deşi nu se prevede expres;

–          pot sta în judecată orice fel de entităţi fără personalitate juridică dacă sunt constituite conform legii;

–          s-a instituit curatela specială pentru cei ce nu pot sta personal în judecată din diferite motive, inclusiv în favoarea celor care sunt citaţi prin publicitate;

–          dacă instanţa apreciază că procesul nu poate fi judecat decât şi cu participarea unor alte persoane iar părţile nu înţeleg să le introducă în proces, aceasta va respinge cererile dar nu pe fond (art. 78 alin. 2);

–          instanţa este obligată să hotărască în principiu cu privire la orice alte persoane chemate în judecată.

3. ION DELEANU – Improprietăţi probabile în prevederile art. 5 din Noul Cod de Procedură Civilă

–          s-a făcut critica întrebuinţării unor termeni prea vagi în NCPC;

–          CEDO şi CJUE, spre deosebire de instanţele naţionale, se îndreaptă de la bun început spre satisfacerea dreptului cetăţeanului;

–          pornind de la art. 5 alin. 4 care prevede judecata şi în echitate, văzând şi art. 613 alin. 3 lit. b) teza finală se poate judeca de către instanţele judecătoreşti exclusiv în echitate, aspect de neconceput;

–          se poate atrage răspunderea disciplinară, civilă, penală a judecătorilor care încalcă prevederile art. 5;

–          acţiunile judiciare de tipul class action încalcă prevederile art. 5 deoarece produc efecte generale (intervenţie Traian Briciu).

4. VALENTIN MITEA – Despre timp şi durată în Noul Cod de Procedură Civilă

–          în calitatea sa de judecător, domnul Valentin Mitea a pus accentul pe ideea că lucrăm cu toţii (judecători, avocaţi, consilieri juridici etc.) pentru părţile din dosar;

–          la prima zi de judecată, ascultând părţile, judecătorul stabileşte durata procesului, nu există sancţiune pentru nerespectarea duratei;

–          se poate face contestaţie privind tergiversarea procesului dar efectele admiterii acesteia nu sunt de mare vigoare (art. 522);

–          se poate face această contestaţie şi pentru motivarea hotărârii în termenul stabilit iniţial de către instanţă;

–          se înăspreşte regimul amânării cauzei pentru lipsă de apărare dar nu se limitează numărul amânărilor la una singură.

5. BOGDAN DUMIRACHE – Imunitatea debitorului, impediment la executare

–          în general se bucură de această imunitate Statul Român prin toate desmembrămintele sale;

–          s-a ridicat problema titlului executoriu-hotărâre judecătorească în contradictoriu cu comisiile de fond funciar, consilii locale ş.a.m.d. care este foarte greu de pus în executare silită sens în care judecătorii trebuie să încuviinţeze executarea silită raportat la unitatea administrativ teritorială aferentă acestora;

–          s-a sugerat voalat că OG 22/2002 ar fi abrogată de către art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 (LPA NCPC).

6. LIVIU ZIDARU – Aspecte de noutate privind competenţa materială a instanţelor judecătoreşti

–          în materie de divorţ părţile pot alege orice instanţă competentă material din România dacă nu sunt îndeplinite condiţiile de domiciliu ale părţilor (art. 914);

–          în materie de succesiuni multiple, este competentă teritorial instanţa de la ultimul domiciliu al oricărui de cujus;

–          în materia dreptului consumului există competenţe speciale alternative dar şi exclusive: instanţa de la domiciliul consumatorului poate fi competentă în acţiunile intentate de consumator (art. 113 pct. 8) dar este exclusiv competentă (ca regulă de la care se poate deroga) atunci când se formulează cereri împotriva unui consumator (art. 121);

–          prorogarea de competenţă prevăzută de art. 123 se aplică şi proceselor în care există competenţe speciale, stabilite prin alte acte normative;

–          se reglementează competenţa specializată în cadrul aceleiaşi instanţe (art. 136).

7. CLAUDIU DINU – Procedura ordonanţei de plată şi procedura evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept

–          ordonanţa de plată este o procedură 100 % contencioasă;

–          Legea 72/2013 nu afectează aspectele procedurale ale ordonanţei de plată;

–          s-a opinat că prin art. 1.014 şi 1.016 alin. 2 care reglementează procedura prealabilă a comunicării unei somaţii către debitor, se apără un interes privat, cel al debitorului, prin urmare nu se poate invoca această lipsă a somaţiei din oficiu de către instanţă argumentându-se suplimentar şi cu art. 193 alin. 2.

8. TRAIAN CORNEL BRICIU – Clarificări cu privire la unele aspecte privind judecata în primă instanţă, în Noul Cod de Procedură Civilă.

–          procedura regularizării cererii de chemare în judecată se aplică şi procedurilor vechi reglementate anterior NCPC şi celor care vor fi reglementate ulterior NCPC cu excepţia cazului în care nu există dispoziţii speciale derogatorii de la această procedură (de exemplu cererile cu valoare redusă);

–          anularea cererii de chemare în judecată pentru neregularizare se face în camera de consiliu fără să se prevadă expres citarea părţilor dar cererea de reexaminare ca urmare a anulării se judecă cu citarea părţilor;

–          curatorul special de la art. 58 va fi plătit de partea care cere citarea prin publicitate (de exemplu);

–          conexitatea nu mai presupune ca ambele/toate dosarele să fie pe rolul unei instanţe de acelaşi grad ci să fie în primă instanţă (s-a făcut precizarea că profesorul Gabriel Boroi apreciază că se impune să fie de acelaşi grad deşi nu se prevede expres această condiţie).