4 iun. 2013

DOBÂNDA FISCALĂ DE LA DATA PLĂŢII TAXEI PE POLUARE

Într-o speţă Tribunalul Constanţa a dispus, după ce reclamanta a făcut precizări în acest sens, ca pârâta AFP Eforie să fie obligată şi la plata către aceasta a dobânzii în materie fiscală de la data plăţii taxei pe poluare (în speţă este vorba despre taxa pentru emisii poluante).  Instanţa de fond a reţinut incidenţa în speţă a cauzei Irimie c. României (CJUE) şi evident principiul priorităţii dreptului comunitar în faţa dreptului naţional. Soluţia nu este irevocabilă.

NOTĂ: Este interesantă evoluţia practicii Tribunalului Constanţa în materia dobânzilor acordate în astfel de dosare. În primele dosare s-a acordat dobânda legală de la data plăţii fără să se precizeze care anume deşi solicitarea fusese pentru dobândă fiscală. Apoi, pentru o scurtă perioadă, s-a acordat dobânda fiscală de la data plăţii. Ulterior, s-a acordat dobânda legală de drept comun (OG 9/2000, apoi OG 13/2011) de la data plăţii până în a  45-a zi după depunerea cererii de resituire cumulată cu dobânda legală fiscală după această a 45-a zi şi până la restituirea efectivă. Sub egida Curţii de Apel Constanţa şi această practică s-a modificat, acordându-se în final doar dobânda fiscală, începând cu a 46-a zi de la momentul depunerii cererii de restituire, coroborat cu reducerea constantă a onorariilor de avocat, indiferent de volumul de muncă, de termenele acordate şi de întinderea inclusiv în recurs a procesului, reducere undeva în jurul sumei de 500 de lei. Întreb retoric: este nevoie de intervenţia CJUE şi în materia aceasta, a onorariilor de avocat pentru a nu mai fi reduse?

  1. lucian 14 iun. 2013 | reply

    asta inseamna ca procesul pt. recuperarea dobanzii taxei de poluare de la data la care a fost platita nu are sanse de reusita in romania?

    • Viorel Papu 17 iun. 2013 | reply

      Nu, nu înseamnă asta. Aşa cum i-am explicat şi domnului Bănescu Onoriu, sunt şanse de reuşită însă intervin nişte discuţii juridice care reduc şansele de reuşită dar nu le înlătură.

  2. gabitza 21 iun. 2013 | reply

    Adica, mai exact ce sanse ar mai exista pt recuperarea dobanzii in cazul in care s-a acordat doar fiscala de la ziua 45?
    vreo recizuire a vechii hotarari, sau actiune separata pt. dobanda pe perioada neacordata- adica de la data platii si pana la ziua 45?

  3. antal 8 nov. 2013 | reply

    Am o sentinta definitiva prin care s-a decis restituirea taxei pe emisii poluante si a dobanzii legale aferente (fara alte precizari referitoare la materia ei) de la data achitarii pana la data restituirii integrale.
    Care lege se aplica pentru calcularea dobanzii legale?

Leave a Comment