Am aflat târziu despre intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009, prin octombrie 2009. Am citit-o atent, mi s-a părut plină de lacune procedurale şi de fond, însă am crezut în esenţa ei şi am fost foarte mirat că statul român comunist încă, a fost în stare să emită un asemenea act normativ. Zecile de acţiuni le-am depus la fel de târziu, în primele zile ale anului 2010, studiind bine practica judiciară în materie de daune morale precum şi actele normative în vigoare la momentul luării măsurilor de persecuţie politică. Au venit primele termene de judecată când am asistat consecutiv la două şedinţe de judecată la Tribunalul Constanţa unde s-au administrat probe testimoniale în alte dosare. Am adormit foarte greu în acele nopţi şi da, am plâns. Tatăl meu îmi spunea că atunci când a fost deportat alături de familie din Mangalia în Manasia, în 1952, fiind în copil, în vârstă de 7 ani, era obligat de miliţie să se roage la Stalin, fiind prins că spunea o rugăciune către Dumnezeu. Pentru că prima dată s-a împotrivit a fost bătut cu bestialitate încât ochiul său drept a avut mari probleme de dezvoltare şi nu a mai văzut mai deloc cu acest ochi. Unele din dosarele promovate de mine au fost despre persoane din trenul morţii sau despre persoane care au ieşit din puşcăriile comuniste cu degete lipsă la mâini. ”Vestitul” raport Tismăneanu, pentru care ”ne înclinăm” în faţa statului comunist român ne spune mai multe despre persecuţia politică. Urmare a aplicării legii, Tribunalul Constanţa a acordat despăgubiri morale pentru persecutaţii politic în cuantum de 10.000 până la 700.000 euro. În martie 2010, în subsolul DGFP Constanţa – parafrazându-l pe maestrul Ionel Haşotti – s-a născut excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea 221/2009, faţă de faptul că sumele pe care instanţele erau îndrituite ba chiar obligate să le acorde cu titlu de despăgubiri pentru cei persecutaţi politic, nu fuseseră prinse în bugetul de stat. Profitând de mult blamatul tertip avocăţesc de a invoca excepţii de neconstituţionalitate, toate dosarele de acest gen de pe rolul Tribunalului Constanţa au fost suspendate. Curtea Constituţională şi de stat a statuat că articolul amintit este fatalmente neconstituţional, că despăgubirile deja acordate sunt suficiente şi că păstrarea ca şi constituţional a articolului amintit, ar crea o nedreptate. Dosarele suspendate au fost repuse pe rol iar judecătorii de fond şi de recurs, animaţi iniţial de dorinţa de a repara o pagubă şi de aplica legea, au fost acum animaţi de intra în alt rol, acela de actori de farse, sub regia statului român. Avocaţii despre care se ştie foarte bine că sunt răul justiţiei române, corupători, perverşi, escroci şi mai ales proşti, au înţeles să îndrepte acţiunile repuse pe rol, în sensul ca acestea să se judece pe dreptul comun, în afara Legii nr. 221/2009, lege moartă. Sub aceeaşi candid camera în spatele căreia stătea chiar pârâtul statul român, judecătorii au fost actori mai buni sau mai slabi în farsă şi au respins pe excepţii sau pe fond, în primă sau ultimă instanţă, acţiunile şi toate căile de atac ale reclamanţilor, huliţii persecutaţi, mama lor de burghezi!
Noi ca avocaţi, cum se ştie că suntem perverşi şi mai ales proşti în sensul că nici nu ne-am dat seama de ce s-a întâmplat de fapt, ne revenim repede după această farsă cu camera ascunsă. Însă, pentru cei care au suferit mai mult sau mai puţin, unii enorm, în urma persecuţiei politice, ce veţi face? Rog în mod public pe toţi cei care au participat direct sau indirect la această farsă cu camera ascunsă, să se privească adânc în ochi şi să încerce să nu mai creadă într-unul ”Stalin”, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.