Speţa este cumva destul de simplă: reclamanta pe care am reprezentat-o a posedat de peste 30 de ani un teren pe care l-a folosit ca grădină de legume. În timpul posesiei a plecat la muncă în Italia dar periodic a venit în România şi s-a îngrijit de grădină, în mod direct dar şi cu ajutorul unor terţi. Pârâtul-UAT, proprietar tabular, şi-a exprimat acordul în privinţa admiterii acţiunii, abia după ce reclamanta şi-a restrâns câtimea obiectului cererii, în aşa fel încât suprafaţa uzucapată să nu se suprapună cu alte proprietăţi intabulate, aspect relevat de raportul de expertiză întocmit iniţial.
Cu toate acestea, completul de fond, prezidat de magistratul A.O.P., a respins cererea de chemare în judecată aşa cum a fost precizată reţinând în esenţă că reclamanta a fost un detentor precar, deoarece nu a achitat impozit pe teren, lipsindu-i elementul animus.
În apel, pârâtul-UAT şi-a exprimat aceeaşi poziţie de admitere a apelului şi a cererii de chemare în judecată. Apelul a fost admis de Tribunalul Constanţa – Secţia Civilă. Ce este foarte relevant în această speţă, făcând abstracţie de acordul pârâtului la acţiune, ar fi următoarele:
- terenul uzucapat era proprietatea tabulară a UAT-ului, intabularea petrecându-se în timpul posesiei reclamantei;
- reclamanta nu a achitat niciodată impozit pentru terenul uzucapat;
- reclamanta nu a stăpânit zi de zi terenul, fiind plecată la muncă în Italia, revenind periodic în ţară;
- poate cel mai important, este doar pârâtul cel care poate invoca caracterul precar al posesiei, în consonanţă cu art. 1.854 Cod Civil din 1864.
Sper să vă fie de folos această decizie!